fbpx

agile

“Anii de studenției se spune că sunt cei mai frumoși – sunt anii în care ai nevoie să experimentezi, să cunoști oameni noi și situații noi, să îți descoperi abilitățile (dacă nu ai avut până atunci ocazia).

În 2011 făceam turul Universităților din Ivy League și aflam de programele stundețești în care sunt implicați stundenții fiecărei universități. Tururile erau făcute de studenți fericiți că sunt acolo. A fost dureroasă comparația cu sistemul nostru, pentru că în cadrul facultăților noastre studenții sunt mai puțin îndrumați să colaboreze la scara mai mare – mai avem încă pași de făcut în această direcție.

Organizații ca BEST sunt menite să umple acest gol, să ajute studenții să comunice, să colaboreze, să experimenteze, să cunoască sentimentul unui proiect mare dus la bun sfârșit.

Am colaborat cu BEST în cadrul unor evenimente trecute și avem deja perspectiva unor noi colaborări.

Împreună cu tinerii de la BEST dorim să oferim programe educaționale de calitate.

Diversitate, interes, inițiativă – sunt doar câteva caracteristici ale organizației studențești BEST.

BEST – organizația din care mi-aș fi dorit să fi făcut parte în anii studenției.”

Camelia Codarcea- cofondator AgileHub